ECO ANVELOPE S.A. -  Societate de Gestiune a Fluxului Anvelopelor Uzate

Eco Anvelope te scapa de grija pneurilor uzate

Bucureşti, Articol aparut in revista Tranzit nr.3 (87) / martie 2009

Principala preocupare a transportatorilor, mai ales in aceasta perioada, este reducerea, pe cat posibil, a costurilor operationale si de intretinere, afectand insa cat mai putin buna functionare a companiei. Insa nu toate firmele de profil profita de modalitatile de reducere a cheltuielilor. Putini stiu ca exista o societate care le poate scapa legal si gratuit de grija pneurilor uzate. Eco Anvelope gestioneaza recuperarea si valorificarea acestora la nivel national, prin colaborarea cu firme care colecteaza si transporta deseurile de anvelope in vederea valorificarii materiale sau termoenergetice.  –  Valentina LUPU

      Eco Anvelope presteaza un serviciu integrat, care presupune atat colectarea, cat si transportul si valorificarea anvelopelor uzate, pentru producatori si importatori, adica pentru cei care le introduc pe piata romaneasca pentru prima oara, fie ele noi, second-hand sau resapate. Pentru acest tip de serviciu, clientii societatii plateau, in 2008, 339 de lei/t de pneuri uzate, iar in 2009 tariful a scazut cu 1,5 lei/t, in conditiile in care euro a crescut. Practic, Eco Anvelope strange acesti bani de la importatori si producatori si plateste serviciile de colectare, respectiv transport si valorificare a pneurilor uzate, organizand fluxul acestora. ,,Cautam colaboratori care sa raspunda cerintelor noastre din punct de vedere al respectarii procedurilor de colectare si al costurilor. Organizam in fiecare an o analiza de oferta, pentru a identifica acei operatori economici care se potrivesc cu cerintele noastre. Cautam intotdeauna ca metodele de valorificare ecologica sa nu coste, practic, pentru ca principalul nostru scop, pe langa cel de protejare a mediului inconjurator, care este in vizorul nostru tot timpul, este acela de a reduce cheltuielile cu colectarea, transportul si valorificarea”, a declarat Florin Brabete, director general al Eco Anvelope.
Din banii incasati pentru acest serviciu complex, o cota parte de 5-6% este destinata cheltuielilor de functionare, iar restul se foloseste pentru realizarea colectarii, transportului si valorificarii. In cazul in care nu se realizeaza obligatia de colectare si valorificare, importatorii sau producatorii trebuie sa plateasca o contributie la Fondul pentru Mediu de 1 leu/kg de anvelopa uzata necolectata si nevalorificata. Aceasta contributie este de trei ori mai mare decat costul serviciului prestat de Eco Anvelope. Pentru o anvelopa de autoturism, care poate avea intre 6 si 13 kg, aceasta contributie se poate ridica la 6-13 lei, fata de 2,4 lei/anvelopa, cat este ecovaloarea.
“E foarte mult, inseamna cam 1000 de lei/t. Acum nu stiu in ce masura se reuseste controlul celor care nu si-au indeplinit sarcina, dar asta tine de Ministerul Mediului, de Administratia Fondului pentru Mediu”, a declarat Florin Brabete.
Ridicarea anvelopelor uzate se face dupa ce detinatorii, persoane fizice sau juridice, contacteaza societatea sau pe unul dintre colectorii sai autorizati.
Acestia preiau cantitatea de anvelope uzate pe baza unui contract si a unui proces verbal intre colector si detinator, dupa care sunt intocmite documentele de insotire a transportului (anexa 3). ,,De la 1 ianuarie 2009 a intrat in vigoare o noua lege, HG 1061/2008, care vine sa reglementeze transportul de deseuri periculoase si nepericuloase, dar, in ceea ce ne priveste, ne incadram la deseuri nepericuloase. Si exista o anexa care trebuie completata atat de detinator, de transportator, cat si de destinatarul final al deseurilor de anvelopa. Trebuie inseriata, este document cu regim special”, explica Florin Brabete. Desi legea obliga toti operatorii de transport sa aiba contracte icheiate cu cei care se ocupa de preluarea deseurilor rezultate in urma activitatii lor, Florin Brabete este de parere ca nu toti transportatorii stiu ca au aceasta obligativitate. ,,Nu cred ca toti stiu ca le preluam gratis aceste deseuri, pe cand altor operatori trebuie sa le plateasca. Singurul lucru pe care trebuie sa-l faca este sa ne sune si sa programeze ridicarea anvelopelor”, a declarat directorul Eco Anvelope. In plus, acesta a mai afirmat ca legea prevede amenzi substantiale pentru cei care arunca deseurile sau le transporta fara documentele insotitoare corespunzatoare. ,,Chiar daca operatorul isi duce singur anvelopele undeva, transportul il costa un om, o masina, motorina, timpul. De ce trebuie sa cheltuiasca acei bani daca noi venim si le preluam gratis? Si le dam si documente in conformitate cu legislatia in vigoare”, a spus Florin Brabete.

Mai putine anvelope de colectat in 2009
Potrivit directorului general al Eco Anvelope, in 2008 au fost recuperate 30.600 t de anvelope uzate, fiind unul dintre anii cu cel mai mare volum pentru aceasta activitate, fapt datorat atat constientizarii mai bune a detinatorilor de anvelope, cat si ca urmare a publicitatii pe care si-a facut-o societatea.
“Oamenii ne suna, ne contacteaza, deci au aflat de noi, iar colectorii nostri au reusit sa-si imbunatateasca serviciile, deci, practic, nu mai dureaza mai mult de doua zile de la apelare si programare pana la momentul ridicarii deseurilor”, a declarat Florin Brabete. Totusi, criza economica pare sa se manifeste si pe acest segment de piata. ,,S-ar putea sa fie prea devreme sa ma pronunt, dar cred ca a inceput sa se vada efectul crizei si la noi, pentru ca gasim din ce in ce mai putine anvelope uzate pe piata”, a adaugat directorul Eco Anvelope. Astfel, pentru 2009, obligatiile acelorasi clienti insumeaza colectarea a 31.000 t de anvelope uzate, doar cu 400 t mai mult decat anul trecut, in conditiile in care, potrivit directorului Eco Anvelope, cantitatea ar fi trebuit sa fie cu cel putin 10-20% mai mare. ,,Asta reflecta o scadere a vanzarilor in 2008. Volumul de anvelope uzate colectate a crescut cu 20-25% pe an. Anul trecut au ramas, practic, pe loc. Prin urmare, ne vanzandu-se anvelope, nu vor fi nici anvelope uzate in piata, pentru ca nu se vor schimba”, a spus Florin Brabete. Potrivit acestuia, in 2008, societatea a inregistrat pierderi, dar nici 2007 nu a fost un an foarte bun. Pierderile sunt acoperite din profitul anilor anteriori, iar in situatia in care acesta nu exista sau este insuficient, actionarii sunt cei care trebuie sa suporte pierderile. ,,Actionarii societatii, Michelin, Pirelli, Goodyear si Continental, si-au asumat responsabilitatea organizarii fluxului de anvelope uzate, in conformitate cu principiul responsabilitatii extinse. Practic, producatorii se preocupa de soarta anvelopelor de cand se nasc si pana mor”, a explicat Florin Brabete. In afara de cei patru, societatea lucreaza pentru inca 26 de mari nume de pe segmentul de pneuri, chiar si dealeri de masini care au si divizie de retail pentru anvelope.
Desi, pentru moment, volumul scazut de anvelope poate fi pus si pe seama sezonului de iarna, cand activitatea din constructii inceteaza, iar circulatia nu este la acelasi nivel ca in lunile calde, ceea ce ar justifica intr-o anumita masura lipsa anvelopelor uzate de pe piata, directorul Eco Anvelope nu crede ca volumul acestora va creste semnificativ in perioada urmatoare. Iar daca la jumatatea anului curent volumul de anvelope uzate se va pastra la acelasi nivel scazut, impiedicand astfel atingerea tintelor, vor fi intreprinse actiuni in colaborare cu Ministerul Mediului, Garda de Mediu sau cu agentiile teritoriale de protectie a mediului, pentru a identifica exact cauza scaderii. ,,Nu este vina noastra ca nu realizam obiectivele, si totusi trebuie sa platim o penalitate. De ce sa platim, atata vreme cat anvelopele uzate nu constituie o problema? Noi am organizat aceasta activitate, functioneaza, si avem drept dovada cantitatile pe care le colectam an de an”, a mai spus Florin Brabete.

Resaparea reduce la jumatate costul cu anvelopele
Potrivit lui Florin Brabete, din anvelopele gestionate de societate, cele mai multe, 70% din cantitatea colectata, sunt destinate valorificarii termoenergetice, restul de 30% fiind pentru valorificare materiala: macinare, granulare si piroliza. O foarte mica parte din volumul de anvelope gestionate de societate ajung sa fie resapate, datorita administrarii eficiente a parcurilor auto de catre transportatori. Potrivit lui Florin Brabete, cei mai multi dintre administratorii de pare auto triaza anvelopele in scopul resaparii acelora care se gasesc in stare suficient de buna.
“Asta atat datorita priceperii administratorului de pare auto, cat si dealerului de anvelope. El nu doar iti vinde o anvelopa, ci iti ofera si un serviciu de urmarire si intretinere a ei”, explica Florin Brabete. Din acest motiv, inainte de resapare, multi operatori de transporturi recurg si la alte metode de prelungire a duratei de viata a anvelopei, cum este recanelarea. Resaparea anvelopelor, in locul achizitionarii altora noi, presupune o economie substantiala pentru transportatorii cu parcuri auto mai mari, respectiv reducerea la jumatate a costurilor cu pneurile. ,,De asta la noi nu prea ajung anvelope bune de resapat. Ele sunt valorificate la sursa sau sunt vandute. Ei stiu ca exista cautare si le vand celor care se ocupa cu asta, iar aceia le resapeaza si le vand”, a mai spus directorul Eco Anvelope.

Scaderea ecovalorii, principalul scop
Potrivit directorului Eco Anvelope, gestionarea acestui serviciu implica un efort constant de eficientizare a activitatii. Se incearca astfel transportarea si valorificarea dupa principiul proximitatii, mai ales ca anvelopele sunt ineficiente in ceea ce priveste transportul, fiind usoare si voluminoase. De asemenea, se cauta constant acei valorificatori care sa nu perceapa bani. ,,Asta facem de fapt. Intervenim in piata cautand acei transportatori si colectori care se incadreaza in anumite costuri, acei valorificatori care nu cer bani. Incercam sa avem o constanta a ecovalorii si chiar sa obtinem o usoara scadere a ei”, explica Florin Brabete.
O solutie de eficientizare a procesului de gestionare a fluxului de anvelope o reprezinta, potrivit directorului Eco Anvelope, introducerea obligativitatii de plata a ecovalorii de catre importatori, direct catre societate.
Astfel, importatorii si producatorii sa plateasca lunar ecovaloarea catre societatea de gestiune, iar aceasta sa fie raspunzatoare pentru activitatea respectiva. In momentul de fata, banii merg de la cumparator la dealer, pana la importatorul primar si, dintre acestia, cei care au contract cu societatea platesc pentru activitatea din luna respectiva. Tot importatorii sunt cei care suporta penalitatile daca societatea nu isi indeplineste planul. ,,In momentul in care cineva mi-ar plati pentru ce a pus pe piata, eu as fi raspunzator de ce se intampla, as organiza, cu acei bani, treaba asta, si astfel as fi cel care raspunde in fata legiuitorului, nu mai multe firme”, a explicat Florin Brabete. In acest mod, ar fi mai usor de controlat ce se intampla pe piata, pentru ca ar fi o singura societate de verificat.

De la deseu la sursa de energie
Un alt demers pe care Eco Anvelope intentioneaza sa-l realizeze este scoaterea anvelopei de pe lista neagra a deseurilor si clasificarea ei ca sursa de energie sau materie prima secundara. Astfel s-ar putea crea premisele valorificarii termoenergetice a anvelopelor uzate si in alte scopuri, cu respectarea legislatiei de mediu. ,,Astfel as putea vinde anvelopa diminuand costurile cu transportul si colectarea si scazand, in acelasi timp, acea ecovaloare”, a explicat Florin Brabete.
Pentru folosirea anvelopelor ca sursa de energie in termocentrale este necesara o investitie in filtre electrostatice, dispozitive cu care sunt dotate doar fabricile de ciment.
La nivel european nu exista o directiva specifica pentru anvelope, dispozitiile respective fiind incadrate in directiva pentru deseuri. Pentru ca exista un interes pentru deseurile de anvelope, o cerere si o oferta, acestea nu constituie o problema stringenta, asa cum se intampla, de exemplu, cu uleiurile uzate. ,,Anvelopele se valorifica. Reprezinta un produs chimic stabil, care poate fi valorificat energetic si material. Pacat ca nu tinem cont de faptul ca poate fi valorificat termoenergetic si in alte locuri si pentru alte scopuri, decat in fabricile de ciment”, a declarat Florin Brabete.
Eco Anvelope este singura societate de gestiune a fluxului anvelopelor uzate, reusind sa organizeze si sa coordoneze aceasta activitate la nivel national si acoperind practic toate judetele din Romania, fara a face rabat la calitatea serviciilor prestate. Celelalte firme de pe acest segment de piata practica doar colectarea si/sau valorificarea lor. Potrivit Hotararii de Guvern 170/2004, importatorii si producatorii de anvelope pot fie sa realizeze colectarea si valorificarea prin transferarea obligatiei catre o societate de gestiune, fie sa-si indeplineasca singuri aceasta obligatie de colectare si valorificare.